Părerea mea despre GradinaMax.ro: NU MAI CUMPĂR!

Nu intru în detalii prea multe ca să nu vă plictisesc, dar vreau doar să vă împărtășesc supărarea mea în legătură cu plantele pe care le-am cumpărat de pe site-ul GradinaMax.ro. În martie 2018 am primit comanda de 5 trandafiri cățărători, 5 pomi columnari și alți pomișori. Primesc coletele, plantele erau ambalate foarte bine, nu am ce să zic, columnarii arătau bine, dar aveam să aflu mai târziu că ceva era în neregulă, trandafirii erau cu scoarță înnegrită, pătată, per total arătau cam urât.

Decid totuși să plantez și trandafirii, că na, speranța moare ultima, asta după ce am plantat columnarii care erau tunși complet greșit, mai ales piersicii. Prunul columnar arăta ca un boschete, atât de mari erau crengile + că era minuscul. Plantez trandafirii, pomii (printre care și un migdal) și aștept…

După vreo lună, 4 pomi columnari încep să facă frunzulițe, însă prunul nimic (are încă verde sub scoarță, poate își revine), la fel și migdalul (ăsta pare uscat complet), iar trandafirii NU AU FĂCUT absolut nicio frunzuliță, în afară de unul, ci s-au înnegrit din ce în ce mai rău. Cel care a făcut frunze se pare că a făcut din port-altoi și pare măceș după forma frunzelor, deci no comment.

Cam asta e experiența mea cu GradinaMax.ro, am luat țeapă și am fost un fraier că nu am căutat pe net și facebook mai multe informații înainte de a da comanda pe site-ul lor. Dacă mă documentam înainte, aflam că și alte persoane au cam aceleași păreri ca și mine, fiind și ele fraierite de pozele în care se arată plante spectaculos de frumoase, dar de fapt primesc niște plante bolnave sau moarte.

Update 24.05.2018: a murit cireșul columnar după ce făcuse niște frunze anemice. Caisul columnar nu pare bine deloc, frunzele au rămas mici și stagnează. Piersicii columnari sunt ok, cresc frunzele, dar unul a fost tuns complet greșit și are doar 2 zone în care face frunze. Prunul columnar are mugurii mai umflați, dar nu se întâmplă nimic spectaculos. Trandafirii urcători au murit toți, iar cel care a dat din port-altoi a fost eliminat din grădină fiindcă nu vreau măceș. Migdalul e mort de tot, fiind pe post de arac pentru mazărea nobilă…

gradinamax.ro

Update 24.10.2018: Migdalul, caisul, cireșul, toți 3 pomii au murit, din 5 am rămas cu 2. Știți care e faza tare? Am dat pe 5 trandafiri cât pt 30 mai ieftini din Cora sau alt magazin și culmea că ăia ieftini din Cora au înflorit exact așa cum erau în poză, iar ăia de la GrădinaMax au murit deși erau mai scumpi. Ce să mai zici acum, mai ales când văd păreri în comentarii și pe Facebook care spun același lucru, că plantele vândute de Grădina Max sunt de foarte proastă calitate la prețuri exagerat de mari?

Update 17.03.2019: – din toată comanda am rămas doar cu 1 prun columnar tuns ca un pom de iarnă și 2 piersici columnari strâmbi și la fel, tunși complet greșit. Trandafirii și restul pomilor s-au dus pe apa sâmbetei. Bani aruncați pe geam… Dar na, escroci sunt la tot pasul, unii îmbrăcați în haine frumoase.




You may also like...

24 Responses

  1. Eftene Ioana says:

    Buna ziua! Cei de la Gradinamax sunt cei mai mari tepari,inseala clientii,una comanzi alta primesti! Dupa ce astepti 7 luni sa ti infloreasca trandafirii, pe care i ai comandat constati oripilat ca sunt pitici ,alte culori sau maces!!!Nu ajungi la nicio intelegere cu ei,se leaga de faptul ca nu mai tii etichetele si factura,dar nu exista comanda in contul tau?cine se gandeste ca dupa atata timp iti mai trebuie aceste lucruri ,cand mergi pe incredere!Cineva trebuie sa se autosesizeze sa nu mai pateasca nimeni asemenea inselatorie!

    • Îmi pare rău să aud că sunt și alte persoane care au cam aceleași probleme ca mine. O soluție ar fi să se facă cât mai multe sesizări la OPC, altfel părerile noastre rămân scrise doar pe internet, dar măcar poate încep oamenii să se informeze înainte de a cumpăra.

    • Boariu says:

      Buna ziua . Aveți dreptate, am primit și eu azi un colet , prost împachetat , intr-o cutie mult prea mare pt comanda avuta , arbuștii rupți , stolonii de căpșuni ofiliți , o mare mizerie

  2. Laura says:

    Gradina Max sunt niște mizerabili. Intrați pe grupul Grădinărim și pe alte grupuri de grădină de la Facebook și veți vedea sute de povesti despre experiențe nefericite cu acești mizerabili.

  3. Cristina says:

    Sunt excroci eu am crezut ca dacă sunt din Oradea sunt serioși .excroci .eu de cand am primit comanda am păstrat tot asa cum au fost etichetele prinse da betele uscate și mucegăite care reprezentau trandafiri factura și toată corespondenta acum mai aștept 7 zile banii și apoi ma duc la anpc . este și o petiție gradina max o înșelătorie scrie și tu trebuie sa facem ceva altfel vor merge mai departe

  4. Am cumparat de mai bine de 200 lei. Trandafirii nu sunt din cei pe care i-am comandat. Multe flori nu s-au prins. Clematita era un bat introdus intr-un ghiveci mic si cu muschi deasupra. Ar trebui sa-i ia cineva la rost .

  5. Cretu Damian says:

    Salutare! Am cumparat si eu de la ei la inceputul lunii mai, produse din mai multe categorii (pomi, plante cu flori, afini si un numar mai mare de trandafiri). Inainte sa comand am cautat cateva detalii despre ei si despre produsele. La prima vedere nu am fost prea incantat cand am citit mai multe recenzii negative, decat pozitive. totusi am zis sa incerc pentru ca au plante pe care nu le gasesti la tot pasul si ofertele erau chiar bune. In privinta pomilor, tufelor fructifere și a florilor nu am avut probleme. Cu trandafirii in schimb am avut niste mici neplaceri. Dintr-un numar de 20 si ceva de butasi, 4 bucati nu s-au prins. Am sunat la ei sa mi-i schimbe ca doar aveam garantie. Mi s-a cerut factura si etichetele, pe care le detineam si ne-am inteles sa mi se trimita acum in toamna. La inceput de septembrie am primit produsele promise, iar per total sunt multumit de colaboarea cu ei.

  6. Florina Bratu says:

    Aveti dreptate , ca si multe alte persoane si eu am cumparat fara sa ma informez despre gradinamax , cu toate ca netul acum a devenit ca si lumina , nu am intrat sa citesc despre ei . Sunt niste neseriosi si dupa toate iti mai rad si in nas . Am cumparat niste trandafiri deosebiti in poze dar in realitate sunt toti Roz. Am trimis o groaza de mail-uri la ei , mi-au trimis raspuns , unul foarte scurt dupa care i-am sunat de cateva ori si imi spun sa le fac poze si sa le trimit , dupa o groaza de timp de asteptare sa infloreasca , zis si facut , dupa …imi spun sa astept pana la anul k atunci isi focalizeaza culoarea , dupa … ca daca vreau sa-i scot , sa aibe etichetele si impreuna cu factura sa-i trimit inapoi k imi trimit altii si sa platesc curierul k Parca era vina mea!!!!!! . Niste neseriosi , niste nemernici ordinari beneficiaza ca nu mai ai factura sau etichete , merg pe premiza ca suna omul de cate ori si dupa se lipseste si lor le prinde bine , banutii sunt in cont , noi ramanem cu niste plante oarecare de la ei si afacerea merge bine . spun ca isi trateaza clientii cu respect , daaaaa… se vede foarte mult respect , mai avea sa-mi spuna ca-si schimba culoare dupa cum bate vantul nu numai de la an la an .asta e , ne meritam soarta ca nu ne informam inainte .

    • Păcat că nu avem ce să facem mai mult ca să nu mai pățească și alții aceleași lucruri. Cei de la ANPC sunt ca și inexistenți, iar patronii fac bani mulți păcălind lumea să cumpere plante care nu au nicio legătură cu ce prezintă ei pe site.

  7. Ungureanu Gabriela says:

    Nu mai cumparati nimic de la Gradinamax,este o inselatorie!
    Am cumparat mai multi trandafiri care aratau foarte frumos pe pagina dar realitatea e fost dezastroasa,unii nici nu stiu ce sunt…sunt escroci.Le-am trimis poze cum aratau si mi-au spus sa am rabdare 1 an…o impertinenta iesita din comun.Chiar nu se poate face nimic?

  8. Elisabeta says:

    si eu am luat teapa .. am comandat vreo 15 butasi de trandafiri si doar unul s-a prins ceilalti erau uscati.

    • Îmi pare rău să aud asta. Din ce văd și pe Facebook se pare că sunt multe persoane care au fost înșelate de firma asta, Grădinamax… Dacă am găsi un avocat bun și am strânge suficiente persoane cred că ar trebui dați în judecată pentru înșelătorie.

      • stoica aron cimpeni alba says:

        cred ca si eu am fost inselat.Am cumparat de la ei 3 mini kivi/ unul este oarecum ok urmatorii doi sint vai de capul lor,amariti si etiolati.Am mai cumparat 3 hortensii de gradina vai de mama lor,una cu pureci pe frunze,toate firave,etiolate cu sanse minime de vietuire in interior,darmite in gradina,3 rododendroni de gradina unul este chiar ok,urmatorul asa si asa are un mugure viabil iar al treilea cred ca l/au luat de la gunoi de la o florarie.Sint agronom pensionar, cu timpul liber stau bine,si am fost si expert tehnic judiciar in domeniu, asa ca stiu si am responsabilitatea a cea ce scriu aici.Voi incerca sa salvez toate aceste plantute dar sint convins ca cel putin 5o% din ele vor muri.Cred ca voi face o plingere scrisa la OPC si una penala pentru inselatorie la parchet.Nu este normal ca in materialul promotional sa prezinti poze extraordinare,facute sau copiate de cine stie unde,fara a prezenta nici macar un mic detaliu despre cea ce vei primi tu, cumparator pentru banii pe care/i platesti.Voi pastra si factura si etichetele,si pozele facute in prezenta unor martori,si tehnologia aplicata in vederea salvarii plantutelor,transplantare in ghivece mai mari,ce spatiu voi folosi,ce amestec de pamint voi folosi,cu ce ph,cu analiza agrochimica,cu absolut tot ce trebuie pentru a proba activitatea infractionala a acestei firme neserioase si total neprofesioniste.Sper in acest sens in colaborare cu parchetul, cu politia dar si cu dumneavoastra cei inselati de acesti oameni.La momentul potrivit ve/ti fi contactati.

  9. CristianM. says:

    Gradina”Vax”, cea mai mare teapa pe care am luat-o pana acum. Clematitele m-au fermecat si am primit niste plante”oparite”, firave si galbejite una chiar uscata, se vedea ceva ca o tentativa de mugur. Nici nu stiu sa le mai pun in pamant sau nu?. Am luat si gladiole “grandi” cica si ele sunt atat de mici, sa nu fie gladiole pitice ca sa nu mai spun ca jumate de bulb e numarat ca unul intreg. Cu siguranta nu-si pierde nimeni timpul sa reclame la ANPC dar macar sa facem o petitie online sa fie interzisi de pe piata sa nu mai dea tepe si la altii.

  10. Mihaela says:

    Buna ziua. Si eu ma numar printre cei pacaliti si tratati fara respect de cei de la GradinaMax. O parte din plantele cumparate toamna la promotie, erau in repaos vevetativ, de abia acum primavara s-a vazut ca plantele erau anemice si unele moarte. Am postat la ei pe facebook si au sters imediat comentariul. Apoi am postat din contul meu de facebook. Ar trebui sa se stranga cei nemultumiti de firma asta si sa se faca o sesizare cu nume, adrese de mail , nemultumirea, poate asa, ANPC o sa ia in cosiderare situatia!

  11. Mihaela says:

    Am gasit o petitie online ce se poate semna de catre toti cei nemultumiti de produsele de la GradinaMax.Poate se autosesizeaza totusi si ANPC ul ca doar nu sunt 48 de persoane semnatare de neluat in considerare!
    https://www.petitieonline.com/grdina_max_-_o_ineltorie?uv=14495857

  12. Ali says:

    Gradina Max ???? Hmmmm…… Mortii mamei lor de excroci si tepari care vand lemne moarte si cepuri spunand ca sunt arbusti sau flori sau plante ornamentale…. Ce le-as bombarda sediul cu niste cioate si capul la maimutele alea manglitoare tari in clanta care vand lemne simple cu pret de pret! Mai muncesti si degeaba sa le plantezi. Norocul lor e ca sunt faoarte departe de mine!

  13. Horia says:

    Am fost inspirat si am dat un telefon la firma dupa ce am facut comanda. Parca ar vinde rulmenti, mi-au spus ca imi trimit cartofii dupa data de 1 mai. Le-am trimis mail sa anuleze comanda. La ei comanda minima e de 120 lei. Foarte obraznica cotoarba de la telefon.

  14. Furdui Constanta says:

    Off! Cate comentarii!…Daca ma informam nu cumparam nici macar de un leu. Plantele comandate, de 185 lei, nu sunt ce ar trebui sa fie, au venit niste betisoare si cand am scris despre problema si am trimis si foto in ziua primirii coletului, tipa – Maria – imi zice sa le pun in pamant, sa le ud si dupa 3-4 saptamani sa revin. Nu am asteptat atat, ci am trimis poze si factura…si…Surpriza! Imi zice sa le ud si sa astept 3-4 saptamani. I-am spus ca de udat nu se pune problema ca a plouat 3-4 zile la rand si eu vreau sa-mi trimita plantele vii, nu marte. Pe site-ul lor scrie sa trimiti fotografii cu plantele uscate si iti trimit inapoi, pe cheltuiala lor, alte plante. Astazi imi scrie sa le trimit plantele cu etichete, factura + proces verbal. Maine vine curierul si trimit retur. Sa vedem daca imi trimit plantele.

  15. Monica Pupaza says:

    Oare de ce nu am citit si eu comentariile inainte de a comanda ? Tot ce se spune aici e adevarat !Am comandat 2 magnolii black tulip si una susan dupa pozele de la reclame,zici ca sunt paie de suc ce e drept frumos ambalate dar atat !Nu cred ca rezista nici 30 de zile !Bani aruncati in vant !Bete de 5 cm!

  16. Ella says:

    Alta data voi face research cum trebuie, regret tare comenzile făcute la ei…
    Pe lângă ca cei de la costumer care sunt niște mârlani, plantele sunt fie uscate, fie mucegăite.
    Ma Mir cum de naiba mai exista pe piața, atâția oameni pacăliți pe bani grei și ANPC ul nu s a sesizat.
    Am semnat și eu petiția.

  17. danutza says:

    tepari!! comanzi flori, primesti gunoi!

  18. Vice says:

    Tepari putin spus, am primit ghiveci gol si plante uscate care nu mai fusesera udate de zile bune in schimb au un site f f bine pus la punct colorat si diversificat (nu exista toate plantele prezentate), am gresit ca nu am citit pareri despre ei.

  19. Anais says:

    Atentie, Aveți Grijă! Gradinamax trimite Gunoaie, Plante Moarte si Uscate…Pacat de ele! Îmi Vreau Banii Înapoi, Să Le Fie Rușine!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.