Victor Ponta, al doilea fiu al lui Dumnezeu

Victor Ponta a fost trimis de Dumnezeu pe Pamant pentru a se sacrifica pentru binele romanilor, ca mai apoi, dupa ce aduce raiul pe Pamant sa fie sacrificat pentru a le ierta pacatele romanilor. Desi initial V. Ponta a fost criticat de multi oameni rai, asa cum a patit Isus in urma cu 2000 de ani, se pare ca din ce in ce mai multi romani vad in Ponta cea de-a doua venire a lui Isus pe Pamant, chiar aici in tara dacilor, tara din care a pornit intreaga civilizatie umana.

victor_ponta-ingeras

In urma cu peste 2000 de ani, dacii cutreierau prin intreaga Europa, luand la picior tara dupa tara si perpetuau calea catre cunoastere, metode de preparare a vinului, cat si cum sa iti aperi tara de straini, ei insasi fiind considerati straini de catre straini. Intr-un final, s-au linistit si au hotarat ca e mai bine ca doar romanii sa aiba acces la cunoasterea absoluta si sa bea din plin vin de calitate facut in butoaie din lemn de corcodus.

Acum, in zilele noastre, dupa aproape 2000 de ani de chin, romanii au descoperit ca stiu totul, chiar mai bine decat oricine altcineva, asa s-a ajuns in situatia in care avem 20 de milioane de pareri diferite despre acelasi subiect si toate sunt adevarate. De altfel, romanii beau de bucurie si se apara de strainii care vor sa le fure tara pe care ei oricum nu o apreciaza si nici nu participa la bunastarea ei, ci vor sa primeasca mura-n gura, ca asa merita ei, cei dintai.

Insa, se pare ca salvarea vine din partea fiului Ponta, cel care ii va izbavi pe cei care nu cunosc adevarul lui cel adevarat si ii va trimite in iad pe cei care nu vor sa accepte ca doar el stie adevarul, ca doar el este calea catre salvarea sufletului si catre nemurire, dandu-l exemplu pe Ion Iliescu, cel vesnic si fara de varsta si de la care tot asteptam vesnica pomenire.

Romanii dacopati au vazut in el un adevarat idol si i se inchina de dimineata pana seara, atunci cand incepe emisiunea lui Gadea, moment in care se inchina cu doua maini si pupa moastele prezente in studio. Romanii captivati de maretia lui Ponta stiu ca tot ce iese din gura de aur a idolului este adevarat, nu are cum sa fie altfel, si mai stiu ca daca dupa 26 de ani de democratie li se mai promite inca o data ce li s-a mai promis, pai atunci se stie ca sigur acum se va indeplini, a 27 oara e cu noroc, 27 fiind si el un numar norocos, 2 + 7 = 9, 9 fiind deci numar norocos descoperit de daci in anul 102 BC, 1 + 0 + 2 = 3, numar si mai norocos.

Dar din pacate Ponta a pacatuit chiar inainte sa ii ilumineze pe romanii creduli si si-a dat de gol planul diabolic pe care il pusese in practica. De fapt Ponta avea alt tata, chiar pe cel cu care Dumnezeu nu se intelege bine, dar care din cand in cand isi mai baga coada printre picioarele celor slabi de minte. Na, la el nu a functionat sistemul la fel de bine.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *